Pe vremea când postelnicul Constantin Cantacuzino se afla pe tronul Țării Românești, se înființează prima unitate de învățământ superior a Țării, bineînțeles, la Târgoviște – Schola Graeca et Latina.
Cu un interes deosebit acordat educației și cu deja prima carte tipărită pe teritoriul Țării Românești, în 1646 dascălul elen Pantelimon Ligaridis, profesor la Academia Patriarhiei din Constantinopol, deschide prima unitate de învățământ din principat. Dascălul elen fusese, de fapt, chemat de Vasile Lupu în Moldova, însă pentru că drumul lui s-a abătut și pe la Târgoviște, domnitorul l-a rugat să le dea lecții de limbă greacă și celor doi fii ai săi, Drăghici și Șerban Cantacuzino. Și așa, și alți boieri care doreau să-i educe copiii au dus la înființarea Schola Graeca et Latina.
La școala de învățământ superior se predau gramatica limbilor greacă și latină, dar și retorică și logică. Aceasta a funcționat până în 1651 fix în centrul orașului, la Mănăstirea Stelea.