You are currently viewing Timp liber lângă Târgoviște – Copacul de 1000 de ani

Timp liber lângă Târgoviște – Copacul de 1000 de ani

La aproximativ 15 km de Târgoviște pe partea dreaptă a șoselei care leagă vechea Cetate de Scaun de Câmpulung Muscel, se află drumul către un loc cu adevărat magic. De la șoseaua principal, virând dreapta pe un drum forestier, la aproximativ 3 kilometri se află un monument al naturii unic în județul Dâmbovița – un stejar secular pe care localnicii îl numesc Copacul de 1000 de ani.

Copacul de 1000 de ani se află în pădurile dintre comunele Mănești și Tătărani. În tinerețea copacului zona era una mlăștinoasă ceea ce i-a dat avantajul unei asemenea creșteri. Stejarul domină zona ca un uriaș uitat pe pământ, în liniștea pădurii. Pentru localnici e un simbol la care se întorc în fiecare în preajma sărbătorii de Paște, la începutul primăverii. Majoritatea celor care ajung aici spun că locul le dă liniște și energie în același timp.

Accesul se poate face pe jos, cu bicicleta, dar și cu autoturismul ținând cont însă de faptul că este un drum forestier și că ar putea exista porțiuni deteriorate sau greu accesibile, mai ales după ploaie. Este important să nu uitați că în pădure trăiesc animale sălbatice. Recent, în zonă a fost sesizată prezența unui urs.

La fel de important este să păstrați curățenia și să nu faceți focul în pădure. Și deși unii au „construit” trepte pentru a se urca în copac, acest lucru nu este recomandat. Semnalul telefonului mobil este slab sau inexistent în pădure, așa că eventualele accidente ar putea să fie greu sau chiar imposibil de anunțat autorităților.

Așa că dacă vreți să ajungeți să vedeți uriașul verde, ar fi bine să țineți cont de toate aspectele acestei excursii!





Distribuie: