You are currently viewing Ionuț Fleancu despre drumul de la rock, la muzică bisericească și apoi la muzică comercială

Ionuț Fleancu despre drumul de la rock, la muzică bisericească și apoi la muzică comercială

La cei 43 de ani, bateristul Ionuț Fleancu se declară un om împlinit. Și-a urmat pasiunea, a făcut și o profesie, a întemeiat o familie frumoasă și a reușit și în antreprenoriat. În toate etapele, muzica a fost nelipsită din viața sa. „Am început să cânt la 16 ani, cu băieții din cartier, cu care am format trupa de rock Trooper. Ei erau deja formați – chitară, voce, bas și era nevoie de tobe. Eu eram foarte pasionat de ritm. Ascultam foarte multă muzică rock în acea perioadă – rupeam casetofonul, repetam prin garaje, ca să învăț cât mai repede. Am cântat cu ei până în 1999”, povestește Ionuț despre începuturile sale ca artist autodidact.

„Parcă a picat cerul pe mine. Dar tot răul a fost înspre bine”

În acel an a făcut o schimbare majoră. „Am renunțat la muzica rock și m-am îndreptat spre muzica de biserică, genul gospel, pentru că m-am apropiat mai mult de Dumnezeu”, mărturisește Ionuț, fără a intra în detalii. A urmat apoi un moment definitoriu: „În 2004, am intrat în trupa lui Călin Geambașu cu care am avut evenimente timp de 10 ani. A fost obositor pentru că nu aveam experiența evenimentelor private, a fost un ritm solicitant, dar a fost o experiență deosebită pentru mine și m-a ajutat foarte mult în ceea ce a urmat. Întreruperea colaborării cu Călin a fost un moment greu. Parcă a picat cerul pe mine. Dar tot răul a fost înspre bine”. Ceea ce a urmat a fost colaboraea cu Fantasy Band și Zavera, două trupe alcătuite din aceeși componenți, dar branduri diferite: Fantasy Band, pentru evenimente private și Zacera – un proiect bazat pe compoziții proprii. Iar în 2018 s-a alăturat trupei Charm Band, alături de care cântă și astăzi. A continuat de altfel colaborarea cu toate trupele alături de care a cântat. „Și cu Călin mai am evenimente și în prezent, și cu Zavera. Am plecat cu fruntea sus de peste tot, iar oamenii m-au apreciat”, spune Ionuț. El și-am dorit întotdeauna să aibă și studii de specialitate, drept pentru care a urmat ulterior Facultatea de muzică, cu licență în Pedagogie muzicală în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște.

Iubește muzica, și-a dorit ASE, dar a făcut Farmacie

Dar mai întâi a absolvit Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Târgovişte și este ca profesie asistent principal de farmacie. „Mama fiind bolnavă cu astm bronșic își dorea să continui după liceu pe partea cu medicina. Nu s-a înțeles cu mine. După bacalaureat am dat la ASE, îmi doream foarte mult. Și fratele meu mai mare făcuse ASE-ul și el era un model pentru mine. Am intrat pe loc cu taxă, am încercat și farmacia, la Carol Davila. Mama m-a convins să merg pe partea cu farmacia și am renunțat la ASE. Nu regret. Am descoperit că îmi place farmacia și am profesat din 2002 până în 2008”, an în care a renunțat pentru că era solicitant să facă și muzică, și farmacie. Iar pe parte de Științe Economice, are un business alăturii de frații săi – „mă ocup de vânzări, cum îmi și doream”. Muzica rămâne însă pe primul loc. „Nu-mi pun problema ca într-o zi să renunț” spune hotărât Ionuț Fleancu.

Distribuie: