George Rizea cântă la pian de când se știe și nu s-a oprit niciodată din a învăța. Până la 35 de ani a strâns experiențe cât să-l împlinească profesional, iar acum le împărtășește elevilor de la Liceul de Artă „Bălașa Doamna” în calitate de Corepetitor. A început prin a studia pianul din clasa I și a continuat așa până la finalul liceului când avea deja câteva zeci de participări la concursuri de muzică. Au urmat apoi trei Universități. La București a studiat Muzicologia, la Cluj pianul și la Oradea muzica de cameră. Mai mult, a studiat și un semestru la o Universitate din Praga.
Până la 26 de ani, George urca pe scenă doar alături de pianul său. Apoi a descoperit dragostea pentru muzica de cameră și acum nu mai urcă decât alături de un alt interpret. A cântat pe multe scene din afara granițelor și a avut chiar și un turneu în China. Timp de 4 ani a lucrat pe vase de croazieră pentru o companie din Statele Unite. A călătorit în toată lumea și nu s-ar fi oprit nici astăzi dacă nu ar fi intervenit pandemia Covid-19. S-a întors la Târgoviște constrâns de situație și a ales să împartă experiența lui cu artiștii la început de drum. De doi ani este profesorul Liceului de Artă din Târgoviște, iar vasta lui experiență și-a spus cuvântul. Astăzi are elevi cu care a obținut performanțe uimitoare, inclusiv cu Sara Bărbuță.
„Ar trebuie să nu mai gândim în a ne căuta job-uri, ci în a ne căuta o activitate din vocația pe care simțim că o avem. ”, iar el asta a și făcut. Se concentrează pe cariera lui de interpret și urcă pe scenele Filarmonicilor din toată țara, dar se dedică și meseriei de dascăl și vrea să-și predea cunoștințele chiar și în mediul universitar. Spune că pianul l-a dezvoltat emoțional foarte mult, că i-a construit o sensibilitate aparte și crede că muzica poate fi un mod de viață atât timp cât reușești să fii foarte bun în ceea ce faci.
Chiar dacă poate nu s-ar fi reîntors prea curând la Târgoviște dacă nu ar fi fost constrâns, astăzi George se bucură de ceea ce face, îl împlinește meseria de dascăl și nu încetează să-și dorească să evolueze. Determinarea și plăcerea de a munci pentru visurile lui sunt o reală inspirație pentru elevii săi și pentru noi, toți ceilalți.