You are currently viewing Iulia vrea să pună steagul UVT pe 14 vârfuri din Carpați. “Sunt mulți munți pe care vreau să ajung și pe care voi ajunge”

Iulia vrea să pună steagul UVT pe 14 vârfuri din Carpați. “Sunt mulți munți pe care vreau să ajung și pe care voi ajunge”

A studiat, a muncit, și-a văzut copii mari și apoi și-a urmat o pasiune – muntele. Iulia Neaga poate fi un exemplu pentru cei care cred că “e prea târziu”. În urma cu 6 ani, tot în luna iulie, a urcat pe primul traseu mai dificil – Vârful Moldoveanu. De atunci, munții sunt o a doua casă. “De ce mergem pe munte? „Pentru că există!”…se spune că așa a răspuns alpinistul George Mallory când a fost întrebat de ce a vrut să urce pe Everest. Așa și noi. Cum să nu mergem? Sunt atât de multe trasee frumoase, simți că nu-ți ajung week-end-urile. Și uneori te încurcă ploaia…” povestește Iulia.

În această vară, aceasta și-a propus să ducă steagul Universității Valahia pe 14 vârfuri din Carpați. De ce UVT: Pentru că Iulia este secretară în cadrul Școlii Doctorale a Universității.

“La noi, cele mai multe vârfuri înalte sunt în Făgăraș (8), apoi în Bucegi (3), Retezat (2) și Parâng (1). Pe unele am mai fost de mai multe ori, pe altele deloc… În Făgăraș am fost pe toate, de acum câțiva ani: Moldoveanu, Viștea Mare, Negoiu, Lespezi, Cornul Călțunului, Vânătarea lui Buteanu, Dara și Hârtopul Darei. Și în Bucegi, la Omu, Bucura Dumbravă și Capul Morarului (considerat vârf doar de unii). Mi-au mai rămas cele două frumuseți din Retezat, la care râvnesc de câțiva ani, Peleaga și Păpușa și Parângul Mare. Dar anul ăsta abia a început sezonul, câte două vârfuri, câte două…

Cum mi-a venit ideea să le facem pe toate într-o vară? Evident eram cu Soso la munte. Soso este prietena mea cu care am fost pe cele mai interesante, ca să nu spun dificile, trasee montane. Una dintre noi, nu contează care, zice … Aș vrea pe Lanțuri. Cealaltă…Mergem. De multe ori vorbim și spunem același lucru în același timp. Glumim, gândim la fel…Stau să mă gândesc unde eram…nu mai știu. Nici ea nu-și amintește exact. Pentru că noi mereu vorbim de munte. Posibil să fi fost la Omu, pe la începutul verii, într-o sâmbătă. 3×2500…Una din noi a zis: vara asta facem toate vârfurile de peste 2500…Iar le facem? Că am mai vrut și anul trecut, dar nu le-am terminat. Da, le facem! Vara asta chiar le facem. Hai să începem…poză cu noi pe toate.

Dar cum să facem? Să mergem doar pentru noi, parcă nu are farmec, hai să facem ca alpiniștii, să ducem un steag. Inițial mergeam cu steagul României. Apoi am mers cu studenții de la geografie și am luat steagul Universității cu noi. Gata…steagul Universității Valahia din Târgoviște. Să o ridicăm pe cele mai înalte culmi. Mai ales că anul acesta a împlinit 30 de ani de la înființare. Și nu numai atât. Să fie dublu proiect. Și steagul Asociației BLOCKSTART. Să promovăm în rândul tinerilor mișcarea și dragostea de natură. Să-i învățăm pe copii să se echipeze corect, să se orienteze după un marcaj turistic, să respecte regulile. Să iubească natura.

Acum îmi doresc să duc Universitatea la înălțime. Valahia este locul unde îmi desfășor activitatea de 20 de ani, eu fiind secretară la Școala Doctorală. Este instituția unde am absolvit specializările Istorie-Arheologie și Geografia Turismului, un doctorat, în cadrul căreia am participat pentru prima dată la o drumeție pe cel mai înalt vârf din România, Vf. Moldoveanu (2544 m), cu colegul și prietenul meu George Murătoreanu, conferențiar la Geografie, după care am prins curaj și am început să îmi organizez singură traseele. Cu harta în mână. Este locul unde Maria, fiica mea de 20 de ani, studiază tot geografia, locul de unde am cei mai mulți prieteni, profesori, secretare, studenți, doctoranzi. Toți mă întreabă când ne întâlnim…ʺfetița munțilorʺ…pe ce munte ai mai fost? Unde mai pleci?” spune Iulia.

Pentru Iulia, bucuria muntelui nu poate fi separată de bucuria oamenilor:

“Cea mai mare bucurie a mea este că am strâns în jur oameni care au văzut muntele prima dată cu mine sau nu ar fi ajuns acolo fără mine. Așa spun ei. Sunt prietenii mei. Mă bucur de bucuria lor. Am grijă de ei precum mama de copii. A propos, eu sunt mama de gemeni de 20 de ani. Maria iubește muntele, dar Radu are alte pasiuni, germana, engleza. Întrebarea lor de vineri este: Pleci la munte mâine? Da. Cu cine? Cu Soso?

Noi permanent facem documentare, ne gândim la trasee, organizăm, discutăm cu prieteni care au mai fost, cu alpiniști, cu geografi. Deviza noastră este că nu contează în cât timp ajungem pe vârf, important este să ne întoarcem în siguranță. Toți. Cine vrea să meargă cu noi, este binevenit. Să aibă bocanci, rucsac, un pic de antrenament și să se trezească de dimineață. La 4, la 5…în funcție de tura propusă.

Ce simt acolo sus? Simt că sunt alt om. În golul alpin, când se termină pădurea, sunt doar eu cu gândurile mele. Mă simt liberă. Simt că zbor.

Am o agendă pe care am notat toate turele în care am fost în ultimii 6 ani de când fac mai serios munte: numărasem acum ceva vreme peste 150. Nu mă plictisesc. Mai vreau. Nu mă satur niciodată. Mă gândesc care a fost cel mai frumos traseu din viața mea…Nordica Pietrei Craiului cu urcare pe Lanțuri, Am avut febra musculară trei zile. Și Lespezi, Călțun, Negoiu, când am văzut și efectul Gloria prima dată în viață. Sau Musala, cel mai înalt vârf din Balcani…Îmi plac traseele lungi și cu porțiuni tehnice. Cele simple mă plictisesc și îmi pare rău când plec acasă. Așa, după 12 ore de mers…parcă îmi vine să mă odihnesc.

După ce voi termina toate cele 14 vârfuri din Carpați, le voi mai face o dată. În alt anotimp. Sau pe alte trasee. Tot timpul îmi vin idei. Și, da…mai sunt mulți munți pe care vreau să ajung și pe care voi ajunge. Plus că țintesc spre Mont Blanc. Sunt tânără și o spun cu mândrie. Am 45 de ani.”

Distibuie