You are currently viewing Sofia Filip – dragostea dintre doi campioni a creat un al treilea

Sofia Filip – dragostea dintre doi campioni a creat un al treilea

      În urmă cu ceva vreme o tânără ambițioasă, frumoasă și cu un mănunchi de medalii în buzunare a cunoscut un campion, un bărbat dornic să cucerească podiumul. S-au cunoscut în sala de antrenamente, iar dragostea pentru sport, în special pentru lupte, i-a unit pentru tot restul vieții. Așa a luat naștere Familia Filip. Georgiana și Marin, doi campioni care au purtat cu mândrie tricolorul pe podium, au acum acasă cele mai prețioase trofee – două fetițe care le-au moștenit frumusețea și ambiția. Din dragostea a doi campioni s-a născut Sofia Filip, o campioană la început de drum care-și face deja simțită prezența în sportul național.

Sofia, fiica Georgianei (Paic) Filip, are ambiția părinților ei. Când vezi chipul senin, ochii mari și părul auriu, n-ai crede că-n acel trup firav se ascunde atâta putere, dar Sofia e hotărâtă să-și depășească părinții. Pentru că a plecat de mică în cantonamente cu Georigiana și Marin, Sofi a prins repede gustul sportului și la doar 4 ani voia deja să calce pe saltelele din sala de lupte. Fiindcă era prea mica, părinții au decis să înceapă cu gimnastica, Așa a ajuns Sofia să se antreneze cu determinare, iar Georgiana ne mărturisea că nu este tragedie mai mare în casa Filip decât momentele în care, din diverse motive, Sofi nu poate să ajungă la antrenamente.

      Sofia: „Eu fac gimnastică de la 4 ani și lupte de când m-am născut!”

 

Pentru că pandemia a schimbat regulile pentru multe competițiile sportive, noul context le-a oferit părinților oportunitatea de a o înscrie pe Sofia la o competiție menită să pună la încercare aptitudinile fetițelor care se pregătesc în categoria de lupte libere 9 – 11 ani. Deși avea doar 6 ani și jumătate, Sofi a reușit să iasă vicecampioană națională, pierzând în fața unei fete cu 3 ani mai mare.

Până la prima competiție de lupte libere din vară la care să poată participa, Sofia se antrenează și strange medalii la gimnastică. Într-o zi, pe-o medalie de la Olimpiadă va scrie „Sofia Filip”!



Marian Grigorescu, la podcastul Oamenii Cetății cu Gabriel Cristache

Distribuie: