You are currently viewing Licențiat la Politehnică, cu master la Conservator, Adi Stoenescu a ales Jazzul

Licențiat la Politehnică, cu master la Conservator, Adi Stoenescu a ales Jazzul

Târgovișteanul Adi Stoenescu are o poveste cel puțin interesantă. Viața lui se împarte între două lumi care, deși la prima vedere par diferite, atunci când îi privești parcursul lui, realizezi cât de multe pot avea în comun, de fapt, aceste două lumi.

Venind dintr-o familie de muzicieni, Adi și-a petrecut ciclul gimnazial la școala de muzică studiind pianul. Când a trebuit să-și aleagă un liceu, părinții, care știau cât de greu se trăiește din muzică, mai ales ca instrumentist, l-au îndrumat să-și aleagă o meserie stabilă. Așa a ajuns Adi elev al Colegiului Național Constantin Carabella din Târgoviște, rupând astfel legătura cu muzica. Focusat pe carieră, Adi s-a înscris apoi la Politehnică, însă viața lui avea să se schimbe în anul doi de facultate.

La 20 de ani se reîndrăgostește de muzică și ajunge să frecventeze cursurile Școlii Populare de Artă din București. Descoperă muzica jazz și, cum se simțea uneori îngrădit de partituri, alege să pună de-o parte muzica clasică și să se focuseze pe acest gen, mai liber și mai creativ. Începe să cânte prin tot felul de locuri prin București, se înscrie la festivaluri și face parte din mai multe trupe. Reușește să aducă chiar și muzicieni din afara țării alături de care începe să înregistreze albume cu compoziții proprii.

Pentru că voia să facă lucrurile într-un mod cât mai profesionist și oficial, în urmă cu 4 ani, adică pe când avea 35 de ani, Adi decide să facă și-un master, însă de această dată la Conservator. În tot acest timp, pentru că toate înregistrările le făcea pe banii lui, Adi a continuat să lucreze în IT, muzica rămânând modul lui de a evada, de a se exprima liber, de a se deconecta de la orice.

În urmă cu jumătate de an, pentru că își dorea să evolueze, să cunoască oameni cu aceiași pasiune și să aducă o contribuție reală la acest gen muzical, Adi ia decizia de a se muta la Berlin, orașul în care muzica are un loc aparte și-n care a avut ocazia să cunoască și să cânte alături de artiști din întreaga lume.

Are visuri mari și se bucură de faptul că a reușit să-și facă un nume pe care oamenii să-l știe. Deși visa de mic să cânte pe scenele de la Târgoviște, nu avut ocazia până acum, dar sperăm ca la următoarea vizită în România să avem ocazia de a ne bucura de câteva dintre compozițiile lui Adi.

Este dovada vie că rigoarea din matematică și modul tacticos în care gândesc oamenii pasionați de acest domeniu l-au ajutat să fie performant și în muzică. Speră să nu fie nevoit să mai renunțe vreodată la muzică și, deși investește mulți bani în pasiunea lui, satisfacția de a se exprima liber cântărește mult pentru el.

Distribuie: