Apropiat de Dumnezeu, pasionat de tehnologie, visător, dar și cu temeri, incertitudini și multe planuri de viitor. Așa l-am cunoscut pe Norel Albert Venete al cărui ceas în port, cu plăcere, de câteva luni. Împins de nevoie pe drumul din Doicești în Olanda, Norel a construit un vis de la munca în port, la munca în fața planșei de desen pe care a imaginat și a dat viață unei linii de ceasuri exclusiviste.
De câteva săptămâni este acasă, iar printre zecile de invitații la evenimente, lansări, întâlniri, timp petrecut cu familia și-a făcut timp și pentru un prânz într-unul din locurile noastre preferate – Restaurant Brotăcei din Parcul Chindia. Nu poți să cunoști un om într-o oră, dar este suficient timp ca să poți să îi admiri calitățile și să încerci să înveți ceva din povestea lui. Iar povestea lui Norel este una a tânărului care nu a renunțat la un vis. Iar visul lui a fost să trăiască din talentul lui pentru mecanică și detalii.
Într-un moment în care lumea întreagă intra în panică pentru viitor, sub tăvălugul măsurilor antipandemice, Norel a plecat pe un drum contra valului, a desenat, creat și realizat primul ceas. A pus tot în afacerea asta și pentru un moment i s-a părut că drumul este blocat. Nu a ales soluția rapidă, nu a renunțat, a pus energia și speranța care îi mai rămăsese într-o nouă încercare. Iar atunci oamenii au început să vadă și să-i aprecieze ceasurile. A vândut mii, este pe cale să lanseze o nouă colecție eco friendly, dar și un model exclusivist de lux. Ceasurile i-au schimbat viața. Timpul lui se împarte astăzi între întâlniri de afaceri, evenimente de promovare, amicii din cercuri influente ale Europei sau prietenii de suflet pe care și i-a ales. În urmă cu câțiva ani, acasă la Doicești, nu s-a gândit nici un moment unde îl va duce viața. Știa doar că vrea să facă mai mult decât toți cei pe care îi cunoștea. Și după mai multe încercări, a făcut!
După ce l-am cunoscut pe creatorul ceasului meu, îmi dau seama de ce îmi place atât de mult. Pentru că în ceasul asta este o poveste despre viață, iar în unele dintre aspectele ei, cu modestie, mă regăsesc!
Crina Zamfirescu