You are currently viewing Silviu Stan, jandarmul dâmbovițean care a reușit să zboare cu deltaplanul 98 km

Silviu Stan, jandarmul dâmbovițean care a reușit să zboare cu deltaplanul 98 km

„Cine crede-n zbor e stăpân peste zare” scria Lucian Blaga. Silviu Stan, căpitan în Jandarmeria Dâmbovița, a visat de mic copil să zboare, la 16 ani s-a înscris la  Aeroclubul României, iar din 2014 zboară cu deltaplanul, în urma absolvirii școlii de zbor. Anul acesta a obținut și brevetul de zbor cu planorul și poate spune că este stăpân peste zare. „Când zbor liber este o senzație extraordinară, ce nu se poate compara cu zborul cu avion de pasageri. Contrar percepției oamenilor, cu cât ești mai sus cu atât ești mai în siguranță, pentru că de la înălțime ai mai mult timp să reacționezi. Momentele mai delicate sunt la decolare și la aterizare. Dar atâta timp cât ți-ai făcut temele și nu-ți depășești limitele ești în siguranță”, ne asigură tânărul de 31 de ani, proaspăt câștigător al locului II la Campionatul Național de Zbor Liber „Xcontest” 2022.

A zburat cel mai mult 5 ore – „Se mai putea zbura, dar psihic nu mai puteam”

Preferă zborul cu deltaplanul cu care a urcat cel mai mult până la 2900m și a parcurs cea mai mare distanță în Dobrogea, pe traseul Babadag-Brăila – 98 km. „Fiecare aparat de zbor are avantajele și dezavantajele lui. Momentan prefer deltaplanul pentru că fac de mai mult timp și încă nu am deslușit toate secretele planoarelor. În plus, aterizarea cu deltaplanul este cea mai frumoasă din aviație. Toate încetinesc până la viteza de angajare și apoi se pun cu trenul de aterizare pe sol. În schimb, cu deltaplanul este o manevră prin care mărești unghiul de incidență al aripii și arată ca o acrobație și la o manevră făcută cum trebuie nu mai e nevoie să faci vreun pas”, ne dezvăluie Silviu care mai are în palmares locul I la același concurs, în 2021 și care țintește să bată cât mai curând recordul național la zbor liber cu deltaplanul, care este de 140 km.

Pentru cei care doresc să se apuce de acest sport, Silviu Stan are câteva recomandări: „am rămas uimit cât de mult te poate căli sportul acesta. Nu e nevoie de o condiție fizică foarte bună. E nevoie însă de cunoștințe de aerodinamică și cel mai important este psihicul. Trebuie să înveți să spui nu, când nu se poate zbura, chiar dacă faci sute de km pentru asta. Dacă ești pasionat, merită să faci lucrul acesta pentru tine” încurajează el pe cei pasionați. Cât privește obiectivele sale legate de zborul liber: „vreau să mă bucur de zbor, să-mi perfecționez tehnica de zbor și să obțin distanțe cât mai mari”.

Distribuie: