You are currently viewing După ce-a luat 9,80 la BAC, Anița Cristea a fost admisă pe primul loc la două facultăți

După ce-a luat 9,80 la BAC, Anița Cristea a fost admisă pe primul loc la două facultăți

Unii se așază în spatele catedrei ca la oricare alt birou, dar sunt și oameni care înțeleg pe deplin îndatorirea de dascăl. Așa este și cazul Aniței Cristea, absolventă a Colegiului Național Pedagogic Constantin Cantacuzino Târgoviște.

Toată copilăria și-a văzut mama pregătind materiale și proiecte didactice pentru elevii săi. A crescut văzând munca pe care o depune un dascăl, dar și bucuria care vine la pachet cu reușitele și și-a ales drumul natural. Hotărâtă și gata de muncă, s-a înscris la liceul pedagogic pentru a construi cea mai bună versiune a unui dascăl, iar rezultatele ei au uimit pe toată lumea. Tocmai ce-a primit o medie de 9,80 la examenul de Bacalaureat și, pentru că își dorește să-și urmeze calea, în doar două săptămâni s-a pregătit și pentru examenul de titularizare unde a obținut cea de-a șasea notă din județ.

„Cu cât vezi mai mulți copii care așteaptă ceva de la tine, care așteaptă să le transmiți cunoștințele tale, cu atât ți se umple inima de bucurie și te face să dai ce-i mai bun din tine, pentru tine și pentru ei. ”

Pentru că vrea să fie un dascăl performant și care să le poată oferi cât mai multe elevilor săi, Anița s-a înscris la Universitatea Valahia din Târgoviște, atât la Facultatea de Științe ale Educației, cât și la cea de Matematică, după ce a obținut o notă de 10 la proba de matematică de la BAC. A reușit să intre prima pe listele ambelor facultăți și e hotărâtă să le ducă până la capăt. Deși nu știe dacă vrea să fie profesor de matematică sau să rămână învățător, știe că ambele specializări îi vor folosi în a instrui elevi performanți.

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am descoperit în discuția cu ea a fost modul meticulos în care ia deciziile raportându-se permanent la elevii pe care urmează să-i aibă în față. Și tocmai pentru că elevii sunt o prioritate pentru ea, ca să poată căpăta experiență s-a înscris ca voluntar la Școala de Vară de la Tudor Vladimirescu din Târgoviște, dar a lucrat și alături de copiii de la Școala Dariana.

Ca dascăl al Aniței, am apreciat eleganța ei în comportament, educația aleasă primită în familie, disponibilitatea la cerințele școlii. Mai rar astfel de elevi: ambițioși și perfecționiști, calmi și creativi! Te fac să-ți iubești meseria, să învingi toate obstacolele și să-ți dorești să fii înconjurată de tineri precum Anița Cristea, plini de energie și curaj, de perspective luminoase!”, spune despre Anița fosta ei dirigintă, prof. Gabriela Istrate.

Distribuie: