You are currently viewing Ștefania Pavel face voluntariat de la 12 ani și își dorește propriul ei ONG

Ștefania Pavel face voluntariat de la 12 ani și își dorește propriul ei ONG

       Ștefania Pavel are 17 ani și este elevă a Colegiului Național „Constantin Carabella”. Cel mai mare vis al adolescentei este acela de a avea propriul ONG cu ajutorul căruia să fie mereu alături de oamenii care au nevoie de sprijin. Ștefania face multe și le face din pasiune. Pentru toate eforturile pe care le depune este răsplătită, spune ea, de bucuria de a ajuta pe cineva. În urmă cu puțin timp, eleva de la Carabella a fost nominalizată la titlul de „Elevul implicat în comunitate al anului 2022”, la Gala organizată de Consiliul Național al Elevilor, fiind singurul elev din Cetate cu o astfel de nominalizare. În plus, recent, ea a fost premiată și de cei de la Facultatea de Filosofie din București în cadrul unui concurs.

Pe când avea doar 12 ani, Ștefania a început să facă voluntariat în cadrul grupului Impact Imbatabilii din localitatea Picior de Munte. S-a implicat în activități artistice, didactice, de protejare a mediului și în multe altele menite să aducă un plus de valoare societății și un zâmbet pe chipul celor care n-au fost la fel de norocoși ca noi. „Vreau să mă asigur că persoanele din jur se simt bine și nu se simt singure!”, spune ea la doar cei 17 ani ai săi. Le dedică celor din jur majoritatea timpului ei și se bucură atunci când schimbă ceva în bine. S-a lovit brutal și de indolența oamenilor și chiar de răutatea lor. Discutând, mi-a povestit un episod în care, într-o acțiune de curățare a mediului, în timp ce aduna gunoiul de pe stradă dintr-o localitate dâmbovițeană, o doamnă a ținut să-i atragă atenția râzând că a ratat un ambalaj. Asta spune Ștefania că o deranjează cel mai mult la oameni – indolența și faptul că toți așteaptă să se implice alții, niciodată ei personal. Fiind un copil sensibil, lucrurile de genul acesta o afectează profund, dar merge mai departe și visează cu entuziasm să schimbe lumea.

Ștefania vrea să ajungă la Facultatea de Filosofie din Finlanda și este pasionată și de jurnalism. Este redactorul-șef al echipei de radio de la liceu și i-ar plăcea să-i urmeze parcursul profesorului ei de jurnalism și filosofie, Manina Leașu. Pe Ștefania Pavel o veți găsi și în Gazeta Dâmboviței în articolele dedicate poeziei, iar de curând, tânăra și-a lansat primul volum de poezie. Când vine vorba de pasiunile ei și de fericirea celor din jur, ea are mereu energia de a le face pe toate și speră ca tot mai mulți tineri să-i urmeze exemplul.

       „Fiți pentru ceilalți persoanele de care voi ați fi avut nevoie în momentele grele prin care ați trecut. Aveți un impact mai mare decât credeți, așa că nu rămâneți indiferenți! Chiar și ceva ce poate părea simplu, cum ar fi o vorbă bună, poate face o diferență pozitivă în viața cuiva!”, le transmite Ștefania tinerilor de pretutindeni.

 

 

Distribuie: