Auzim peste tot vorbindu-se despre cât de important este sportul și despre câte beneficii are, dar experții care fac astfel de afirmații în mass-media și-au pierdut mult din credibilitatea în fața maselor pentru că discursurile lor sunt similare, iar entuziasmul lor pare artificial. Atunci când cineva vorbește însă cu pasiune despre sport, acest lucru se simte și este molipsitor.
Despre pasiunea pentru ciclism am vorbit cu Valentin Măcrineanu, omul care a gustat recent și din adrenalina competiției. Deși totul a început de la necesitatea deplasării rapide și eficiente, cu cât mai mult timp petrecea pe bicicletă, cu atât mai intensă devenea pasiunea. În aprilie 2022 Valentin a decis să se înscrie la prima sa competiție de ciclism și după ce-a simțit plăcerea și mirajul competiției, a decis să investească în echipamente potrivite și să continue să meargă la competiții. Nu-și dorește performanță și nici vreo medalie.
Și-a adus prietenii lângă el, pe biciclete și acum petrec împreună timp de calitate. pe lângă beneficiile aduse tonusului muscular și pierderii în greutate, Valentin vorbete despre pasiunea lui ca despre o terapie, o modalitatea de a uita de toate lucrurile care nu ne lasă să zâmbim.
Tot mai mulți oameni ai cetății folosesc bicicleta ca pe un mijloc de transport, ori ca pe o metodă de relaxare. Cu peisajele prețioase pe care Cetatea le are în jurul ei e și păcat să nu ne urcăm pe bicicletă și să explorăm fiecare loc. Pasiunea lui Valentin l-a făcut să descopere locuri și oameni noi, iar entuziasmul cu care vorbește despre mersul pe bicicletă ar putea molipsi pe oricine.