You are currently viewing Speak, despre tenismena Sorana Cîrstea: Este persoana cu cel mai mult bun simț pe care eu am cunoscut-o vreodată!

Speak, despre tenismena Sorana Cîrstea: Este persoana cu cel mai mult bun simț pe care eu am cunoscut-o vreodată!

Târgovișteanca Sorana Cîrstea (36 WTA) are acum 32 de ani și este una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis din România și chiar din lume. Face sport de performanță de când se știe și spune că modul strict în care a fost crescută a adus-o astăzi în locul în care este.

Cântărețul și producătorul Ștefan Sprianu, Speak așa cum îl știe toată lumea, a adus în podcastul lui „LA FILEU” un invitat care se potrivește la fix. Într-un video de peste o oră și jumătate, Sori și Speak povestesc despre ce înseamnă cu adevărat viața unei campioane.

Sori povestește despre cum părinții voiau să facă tenis încă de la 2 ani, despre cum a fost crescută cu mentalitatea de campioană, despre antrenamentele zilnice și despre efortul părinților ei pentru ca ea să devină o campioană. În plus, Sorana spune multe povești din vestiar și trucuri de pe teren, dar vorbește deschis și despre sacrificiile pe care le-a făcut și despre faptul că orice sportiv de performanță își plătește trofeele cu propria sănătate.

Un interviu de colecție cu o campioană!

Distribuie: