You are currently viewing Un atelier de creație din Târgoviște a contribuit la grandiosul musical „Fantoma de la Operă“

Un atelier de creație din Târgoviște a contribuit la grandiosul musical „Fantoma de la Operă“

Echipa de șase persoane, dintre care patru croitorese, de la brandul Boboc, un atelier de creație vestimentară din Târgoviște, a realizat 26 dintre cele peste 200 de costume pentru musicalul de la Opera Națională din București, un spectacol de o amploare impresionantă, sub regia lui Răzvan Ioan Dincă și bagheta dirijorului Daniel Jinga. Decorul și costumele îi aparțin lui Gary McCann, iar coregrafia este semnată de Violeta Dincă.

Imagini de la repetiția generală

Atelierul din Târgoviște a lucrat costume pentru personajul Don Juan și pentru balerine, într-un ritm alert de numai trei săptămâni, după cerințele scenografului Gary McCann. „Pretențiile au fost destul de mari, dar și satisfacțiile pe măsură”, ne asigură Mirela Colan. Împreună cu asociata sa, Corina Giorgescu, a creat și dezvoltat brandul Boboc în urmă cu doi ani, după ce a lucrat pentru cea care avea să-i devină parteneră în afacere. Corina Boboc, actualmente Giorgescu, este absolventă a Universității de Arte Bucuresti, Moda-Design Vestimentar și a lucrat în timpul facultății pentru designerul si scenograful Doina Levintza. A urmat apoi studiile de master la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, specializându-se în scenografie. „Ne-am împrietenit și de aici a pornit o colaborare frumoasă” ar fi pe scurt povestea brandului de haine târgoviștean.

Acesta a a adunat colaborări cu mai multe instituții teatrale și nu numai din România: Teatrul Național „Radu Stânca” Sibiu, Teatrul Excelsior, proiecte precum un spectacol de cabaret la Palatul Bragadiru, filmare cu recunoscutul dansator și coregraf Gigi Căciuleanu, colaborare cu un brand de haine de copii, colaborare cu o vedetă ce are și brand propriu, colaborare cu o grădiniță privată din Târgoviște și firește comenzi pentru ținute de evenimet din partea persoanelor private. Totuși proiectele din zona artistică sunt cele mai provocatoare. „Ne place în zona de teatru pentru că ne stârnește creativitatea”, ne-a mărturisit Mirela Colan.

Musicalul „Fantoma de la Operă“ a avut premiera pe 31 martie, s-a ținut cu casa închisă, pe 1 și 2 aprilie, de asemenea, toate cele cinci reprezentații din luna mai sunt sold-out.

Oana Berliba-Soare

Distribuie: