You are currently viewing Bulgarii târgovișteni vă invită la Paștele Cailor!

Bulgarii târgovișteni vă invită la Paștele Cailor!

De 165 de ani, în cartierul bulgăresc al Târgoviștei, are loc o sărbătoare unică în peisajul cultural cultural național al minorităților etnice din România – Tudorița sau Paștele Cailor.

Konski Veligden sau ,,Paştele Cailor” are loc în fiecare an, în prima sâmbătă din Postul Paştelui, în sâmbăta Sfântului Toader, de unde şi denumirea de ,,Tudoriţa”, fiind sărbătoarea Primăverii menită să pregăteasca începutul muncilor agricole ale gospodarilor.

După slujba la biserica din cartier, caii sunt sfinţiți de către preot, iar proprietarii primesc câte o figurină din aluat care este împărţită în mod egal între cal şi stăpân. Pentru această ocazie, gospodinele pregătesc din aluat special, figurine reprezentând calul numit konceta şi merg dimineaţa la Biserica Sfântul Nifon din comunitatea bulgărească din cartierul Matei Voievod al Târgoviştei pentru a le sfinţi. Apoi au loc competiții de frumusețe și îndemânare pentru cabaline, dar și un spectacol folcloric susținut de ansambluri cu specific bulgăresc și românesc. Și, nelipsita degustare de plăcintă sârbească!

Este una din cele mai spectaculoase sărbători care au loc la Târgoviște și la care sunteți invitați, duminică, 12 martie!


Distribuie: