You are currently viewing George Theodor Radu – arbitru premiat și olimpic național la limba engleză

George Theodor Radu – arbitru premiat și olimpic național la limba engleză

Da, se poate și una, și alta! Theo, cum îi spun apropiații, o demonstrează. Este un tânăr chibzuit, ambițios și dornic să-și folosească eficient atât abilitățile, cât și timpul. A început să aprofundeze studiul limbii engleze încă din clasa a IV-a. Acum are 18 ani, este elev la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște – profil Filologie Intensiv Limba Engleză și a participat recent, ca reprezentant al Dâmboviței, la OlimpiadaNațională de Limba Engleză, după ce anul trecut a fost la limită să ajungă în această fază. Arbitrajul a intrat mai târziu în viața sa, însă excelează și în această activitate.

„Am legat prietenii și m-a dezvoltat în plan personal”

George Theodor Radu a fost mai întâi fotbalist. A jucat la CSS Târgoviște, până la vârsta de 14 ani, când a realizat că acest sport nu este pentru el. A apărut apoi ocazia de a face școala de arbitri, încurajat de tatăl său, profesor de educație fizică. S-a dovedit a fi o decizie care l-a schimbat în bine și i-a fixat un obiectiv în viață. „La început mi-a fost foarte greu. Veneam de la meciuri supărat, dezamăgit, pentru că nu eram obișnuit cu atmosfera. Când am început cu arbitrajul, eram un tip foarte sensibil, puneam la suflet. Cu cât am acumulat experiență, lucrurile s-au schimbat în bine. Acum m-am obișnuit și merg la meciuri cu încredere mare în mine. Și pe lângă fapul că această activitate aduce și bonusuri financiare, am legat prietenii și m-a dezvoltat în plan personal, m-a schimbat foarte mult. Îmi doresc să ajung cât mai sus cu arbitrajul”, ne-a mărturisit el. A absolvit Școala de Arbitri, promoția iunie 2021, cu nota maxima 10, iar în 2022 a fost premiat la Gala Arbitrajului Dâmbovițean pentru rezultatele sale.

“Încerc să-mi manageriez timpul într-un mod cât mai eficient”

Cât privește liceul, are lucrurile clar delimitate: „Profilul de la liceu nu determină ce poți face în timpul liber” și chiar recomandă adolescenților să încerce arbitrajul. „Pe lângă partea financiară, legi prietenii, intri în contact cu lume din medii diferite, te dezvolți. Și important este să nu te descurajezi în primele luni”, este sfatul său. Vrea să continue cu arbitrajul, deși se pegătește pentru admitere la Academia de Poliție. „Dacă m-am descurcat până acum, o să reușesc și mai departe. Sunt momente în care mă simt foarte aglomerat, însă încerc să-mi manageriez timpul într-un mod cât mai eficient”, ne explică Theodor care este un exemplu de urmat pentru generația sa și mai ales pentru generațiile următoare.

Oana Berliba-Soare

Distribuie: