You are currently viewing Ziua Mondială a Educației, celebrată în biblioteca și cinematograful Cetății

Ziua Mondială a Educației, celebrată în biblioteca și cinematograful Cetății

Ziua de 05 octombrie este dedicată educației. Unii au ales să stea acasă și să se bucure de zilele libere, alții au ales să celebreze această zi prin activități care să pună în lumina reflectoarelor educația reală, cultura și tradiția. Cu sprijinul administrației locale, în Cetate au fost organizate două evenimente de seamă.

Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu, în parteneriat cu Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, dar și alături de Colegiul Național Pedagogic Constantin Cantacuzino au organizat un concurs de pedagogie dedicat istoriei acestei profesii, dar și metodelor și metodologiilor de predare. 10 echipe, a câte 2 fete (una de clasa a IX-a și una de clasa aX-a), toate eleve ale Colegiului Pedagogic, au concurat pentru a-și demonstra priceperea și îndemânarea în viitoarea profesie. Cu sprijinul autorităților locale, toate concurentele au primit cărți de specialitate pentru o pregătire mai temeinică, iar primele trei locuri au fost răsplătite cu premii în bani.

Pe scena Cinematografului Independența au urcat, rând pe rând, oameni ai cetății care dovedesc că educația are diferite forme, că în educație e loc pentru toată lumea și că oricând e loc pentru mai multe cunoștințe. Charm Band, Lovebite, Ansamblul Horo, Ansamblul Folcloric Corulețul și Corul Școlii Speciale din Târgoviște au pus pe note și-n pași de dans tot ce-au învățat de la dascălii lor și-au arătat că arta este o formă de a educa.

Distribuie: