You are currently viewing De la timpul sacru, la timpul profan! Un absolvent al Seminarului târgoviștean face ceasuri exclusiviste în Olanda

De la timpul sacru, la timpul profan! Un absolvent al Seminarului târgoviștean face ceasuri exclusiviste în Olanda

Albert Norel Venete a ajuns în numai doi ani să construiască în Olanda, o afacere cu ceasuri exclusiviste. Născut la Doicești, absolvent al Seminarului teologic din Târgoviște și ulterior al Universității Valahia, Norel a luat calea străinătății pentru a-și găsi calea.

„Am studiat teologia, am vrut mereu să îndrum oamenii către credință. Puține lucruri sunt mai minunate în viața unui om decât atunci când simte să prezinte pe Dumnezeu că fiind răspunsul tuturor căutărilor noastre.

Din păcate, nu sunt încă în totalitate pregătit să devin preot, câteodată o simt în suflet. Acum mă axez pe altceva și sper să reușesc. Nu e niciodată timpul trecut, dacă o să mai simt asta, o să fie mai târziu. Cred că timpul nu este niciodată blând cu nimeni! Viața se scurge într-un timp frenetic, gonim cu putere către ceva mai bun!”, spune Albert Norel.

Din copilărie a fost pasionat de minuțioasele ceasuri și mecanismele lor complicate. Când pandemia a pus frâne multor visuri, Norel și l-a împlinit pe al lui. Cum timp avea din belșug, a început să facă ceasuri. Exclusiviste, din materiale prețioase, de înaltă calitate, cristale Swarovski, detalii originale, ținând cont de așteptările clienților.

„Petreceam foarte mult timp în a studia toate acele mecanisme și așa mi-am dat seama că tot ce îmi doream era să creez ceva unic, ceva care să mă reprezinte și care să ducă numele meu mai departe. Îmi place frumosul și am vrut ca ceasul care îmi poartă numele să aducă lux și eleganță în același timp”, ne-a povestit Albert Norel.

Așa s-a născut brandul Norel Watches. La început a lucrat singur, dar succesul modelelor sale l-a dus către o colaborare cu o făbricuță olandeză. Astăzi, Albert Norel se ocupă exclusiv de designul noilor modele de serie sau modelelor personalizate la cererea clienților.

Până acum aproximativ 5000 de ceasuri s-au născut sub brandul Norel Watches. Cunoscutul artist român Jador poartă un astfel de ceas, iar unul dintre clienții care așteaptă este actorul spaniol Enrique Arce, din serialul „La Casa de Papel” sau „Money Heist” (Fabrica de bani). Acesta a legat și o strânsă prietenie cu românul.

“Toate visele noastre pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmăm. Mi-am dorit foarte mult și am reușit! A sosit un moment în viața mea în care am decis să mă afirm. Muncesc de foarte mult timp la ideile mele și îmi doresc ca numele meu să fie dus mai departe. Vreau să fac parte din acea categorie de oameni care au reușit și care peste ani și ani vor fi recunoscuți. Vreau să las ceva familiei mele și copiilor mei” este mesajul lui Albert Norel pentru cei care se tem să-și ureze visurile

Ceasurile Norel Watches pot fi comandate online. Acestea au un mecanism automatic, sunt rezistente la 50 de metri adâncime sub apă, iar cureaua este din piele de vacă.



Distribuie: