You are currently viewing Distracție în Ibiza pe mixurile lui Daniel Petrariu

Distracție în Ibiza pe mixurile lui Daniel Petrariu

     Daniel Petrariu este absolvent de jurnalism, însă marea lui pasiune este muzica house. Când a descoperit acest gen de muzică, mai exact acum vreo 20 de ani, a fost dragoste la prima audiție. Apoi, când copilul a devenit adolescent, plăcerea a devenit pasiune, iar pasiune s-a transformat încet în țel.

În 2011, Daniel a „ieșit din sufragerie” direct în PUB 13. Așa a început cariera lui de DJ. Au urmat apoi ani buni de pus muzică în cluburile și Pub-urile din Târgoviște. O bună perioadă nu a avut propriul mixer. Exersa cu ajutorul unui soft, ori pe la prieteni, până ce-a ajuns să-și ia toate sculele de care avea nevoie. Cu toate că mergea și la petreceri private și-n cluburi din București, Dani n-a făcut niciodată din pasiunea lui un mod de a trăi.

În urmă cu aproape 5 ani, într-un moment inspirat, Daniel a decis să-și trimită mix-urile către două radiouri din Ibiza. Unul dintre ele l-a cerut și pe al doilea, și pe al treilea și tot așa. Între timp, Radioul a devenit cel mai ascultat la nivel mondial pe această nișă, iar Dani le trimite lunar câte un mix, deși radioul spaniol ar fi vrut să-i difuzeze câte un mix în fiecare săptămână.

Ca orice alt artist, și Daniel își dorește să se poată susține doar din pasiunea lui, însă „stilul meu nu e comercial”. Deși nu-și arată nici pe departe vârsta și e mereu cu zâmbetul pe buze, Dani își ia foarte în serios pasiunea și nu e dispus să-și compromită principiile pentru celebritate.

Până când o să-l vedem pe scenele de la Untold, SAGA sau Neversea, ne putem bucura de pasiunea și entuziasmul lui aici.

Distribuie: