„În 1928, bunicul, Dumitru lui Ion Iacob din Berevoiești îl ducea pe Neculae, fiul său de 14 ani la dl. Savulescu, un meșter de mobilă din Târgoviște. Din acel moment, lucratul lemnului a devenit o pasiune pentru Neculae, tatăl meu și mai apoi pentru mine, Iulian, fiul lui Neculae și nepot al lui Dumitru”. Astfel poate fi sintetizat începutul călătoriei lui Iulian Iacobescu în lumea prelucrării lemnului, o pasiune cu care s-a născut și de care se bucură și acum, la cei 68 de ani ai săi. Intră aproape zilnic în atelierul amenajat la Viforâta, dă drumul la radio și cu zâmbetul pe buze și pace în suflet lucrează câte ceva.

„Am crescut precum hamsterul, în talaș.”

Originar este din Fieni, unde tatăl său a deschis atelier în ‘47. Aici a deprins tainele tâmplăriei. „Am crescut precum hamsterul, în talaș. Mă simțeam bine în aterier. Îmi plăcea să-l ajut pe tata. Iar la orele de lucru manual la școală aveam cele mai frumoase lucrări.”, își amintește cu mândrie. Și recunoașterea a venit pe măsura talentului și muncii depuse. „În clasa a IV-a am participat la concurs, la revista Cravata Roșie, pentru care am trimis la București o căsută țărănească în miniatură. Eram deja clasa a V-a când am primit răspunsul: obținusem premiul III, iar un reprezentant al revistei a venit și mi-a adus o minge de fotbal și cărți și mi le-a înmânat în cadrul unității.”. A păstrat această pasiune pentru a confecționa căsuțe țărănești, ultima confecționată, în iarna din pandemie, fiind o replică în miniatură după una dintre casele de la Muzeul Astra din Sibiu. Detaliile din interorul casei sunt uluitoare și vorbesc despre pasiunea domnului Iacobescu mai mult decât o fac cuvintele.

„Dumnezeu mi-a dat zile!”

Mergând mai departe în poveste, în timpul liceului pasiunea sa i-a adus o nouă recompensă. „Când treceam în clasa a 12-a am făcut o expozitie personală la școală, la Finei, care a ajuns apoi și la Târgoviște. Am rămas surpins când am primit apoi două bilete în tabără – ce n-am fost eu niciodată!”, povestește încă minunat de cele întâmplate. Așa a știut să se bucure de lucrurile simple, de un trai simplu și așezat.

A urmat facultatea și repartiția la Târgoviște. „Am făcut metalurgie și am lucrat în turnătorie la Târgoviște. Și la serviciu am avut tangențe cu lemnul și am primit aprecieri.”. Însă nu a făcut din pasiunea sa o sursă de venit. A meșterit în schimb pentru familie și cunoștințe și la un timp după ce s-a pensionat a decis să amenajeze la Viforâta o gospodărie în stil rustic atât de drag sufletului său, unde a adunat, alături de soția sa, Elena Iacobescu, o serie de obiecte într-o adevărată expoziție etnografică. Este ca un colț de basm, la numai câțiva kilometri de Târgoviște. Crede că asta a fost și vrerea lui Dumnezeu, după ce și-a revenit în urma unui atac cerebral. „În 2018 am suferit un AVC. Nu știam ce va urma. Aveam cumpărată cheresteaua și piatra să fac atelierul acesta. În aprilie 2018 m-am apucat de lucrări. Dumnezeu mi-a dat zile.”, spune Iulian Iacobescu cu recunoștință. Așa a luat naștere Vifo Land, după cum a fost denumit, unde încearcă să vină zilnic, în special să hrănească pisicile și căinii adoptați de pe stradă. Apoi intră în atelier cu bucuria omului împlinit că și-a urmat calea.