Ana-Maria are 19 ani şi spune că viaţa ei a început la vârsta de 9 ani, când a resimţit greutatea existenţei, imediat după ce părinţii s-au despărţit. Mama a decis să înceapă o nouă viaţă în străinătate, departe de cei trei copii şi de fostul soţ, iar tatăl a ajuns în închisoare. Ana şi cei doi fraţi au fost o perioadă în grija unei mătuşi, iar apoi au ajuns la un asistent maternal profesionist. A păstrat legătura cu ambii părinţi, însă mama a decedat. Tot de la 9 ani a mers şi la şcoală, pentru că în familia naturală nu a avut această posibilitate.

Încă de mică, Ana a avut grijă de fraţii mai mici şi lucrurile au mers bine în familia asistentei maternale până când adolescenta s-a îndrăgostit pentru prima dată. Era în clasa a IX-a şi  a intrat într-un anturaj nepotrivit. Flirturile cu băieţii o ţineau departe de sala de curs, Ana a devenit neascultătoare faţă de adulţii din jur şi destul de rebelă. „Nu prea înţelegeam care e treaba cu băieţii, dar făceam şi eu ca celelalte fete, deşi ştiam că nu e neapărat bine… Mama (asistenta maternală) îmi spunea mereu că nu e bine, dar în mintea mea era cu totul altceva. Şi fetele îmi băgau tot felul de chestii în cap şi atunci mi se păreau în regulă…”, spune tânăra jenată de felul în care gândea la acel moment. „Aveam un comportament urât rău de tot…”.

Într-o seară, o ieşire în oraş cu prietena ei i-a schimbat viaţa. Adolescentele au ieşit cu alţi băieţi şi au ajuns într-un hotel. Ana nu îi cunoştea, dar s-a lăsat convinsă să meargă de către prietena ei. Ajunşi la hotel, adolescenta a rămas fără telefon şi nu a mai fost lăsată să plece câteva zile. Nici nu îşi aminteşte bine ce s-a întâmplat în acele zile „Mi-e greu să-mi amintesc… Mi-au băgat ceva droguri…”. A revenit la domiciliul asistentei maternale după aproape o săptămână şi a fost dusă imediat la spital pentru că nu se comporta deloc normal. Acolo s-a confirmat faptul că Ana era sub influenţa drogurilor şi a fost internată din martie până în mai. Episodul traumatizant nu a luat însă sfârşit, întrucât Ana a rămas însărcinată, la doar 15 ani. „Chiar dacă este un copil nedorit, nu vreau să iau o viaţă şi am decis să îl păstrez.” îşi aminteşte adolescenta. A avut parte de susţinere necondiţionată şi din partea familiei care a crescut-o, iar tânăra a prins curaj pentru a aduce pe lume bebeluşul.

Pentru toţi cei din jur a fost un şoc, însă şocul s-a transformat într-o minune cu ochi albaştri şi luminoşi. „Am simţit cea mai mare emoţie când l-am ţinut în braţe. El este fericirea mea şi voi fi mereu alături de el.”. Atât Ana, cât şi bebeluşul, au rămas în grija asistentului maternal profesionist.

„Ana era o fată timidă şi cuminte. Mereu a fost ascultătoare, m-a ajutat la bucătărie, ne-am ataşat foarte mult una de cealaltă şi o voi susţine în continuare. Anturajul şi vârsta au bulversat-o în acel moment de rătăcire. Nu asculta orice îi spuneam. Era schimbată total, anunţam mereu poliţia când nu ajungea acasă… A fost o perioadă tare grea, dar a trecut…”, spune asistenta maternală, doamna Marinela, care are grija de Ana, de fraţii ei şi de micuţul Narcis. „Băiatul este bucuria casei noastre.”. Pe lângă aceştia, cei doi soţi mai au un băiat natural şi unul adoptat şi împreună sunt o familie mare şi bine închegată.

Pe lângă şcoală, Ana s-a înscris şi la cursuri de bucătar şi a ajuns să lucreze alături de chef Adrian Hădean, în bucătăria unui restaurant de pe litoral. A obţinut şi diploma de bucătar. Tânăra a gătit de mică pentru fraţii ei şi astfel şi-a descoperit dragostea pentru gătitul tradiţional.

Planurile Anei de viitor sunt măreţe. A avut norocul să găsească un tânăr care să o iubească aşa cum merită şi, ce este cel mai important, care îl iubeşte şi pe micuţul Narcis. Spune că se vor căsători şi se vor muta în propria lor casă, pe care au construit-o şi cu ajutorul doamnei Marinela şi a soţului său. Se visează bucătar într-un restaurant mare şi chiar bucătar chef când va avea experienţa necesară şi spune că va rămâne mereu alături de familie: „O voi ajuta şi eu pe mama şi mama pe mine. Voi fi alături mereu de copilul meu şi de fraţii mei.”

În ciuda suferinţei, a greşelilor, a lecţiilor de viaţă, Ana se consideră norocoasă că are asemenea oameni buni în jur şi un băieţel minunat: „Regret doar că nu am avut şi eu o familie normală, că mama şi tata s-au despărţit. Regret şi prieteniile trecute…”.

Material realizat de DGASPC Dâmbovița