„A doua față” – Utopia care s-ar putea să ne înghită pe toți

Cu chipul său blând și cu mintea ageră, Profesorul Ionuț Cristache poate fi numit cu ușurință Ambasadorul Cultural al Cetății.

A stat zeci de ani în spatele catedrei și cu vocea-i blândă a încercat să călăuzească mii de elevi. De unii s-au prins lecțiile Profului de Filosofie, de alții s-au prin lecțiile altor dascăli, însă toți cei care-au stat în băncile de la Carabella, în fața lui, îi aduc astăzi doar cuvinte de laudă și prețuire.

Și uite-așa, dintr-o viață întreagă dedicată tactului cu care mintea umană funcționează, se mai naște o poveste. Profesorul Ionuț Cristache a lansat romanul „A doua față” – tabloul unei utopii care s-ar putea transforma într-o fotografie tragică.

„Romanul lui Ionuț Cristache, A doua față, ar putea fi considerat unul de anticipație și, într-o măsură, chiar este, dacă avem în vedere lunga istorie a scrierilor, mai ales cu nuanță SF, care imaginează o proiecție a viitorului, cu răsfrângere socială sau politică, uneori pornind de la descoperiri științifice sau având ele însele caracterul de a dezvolta o teorie care putea părea simplă utopie. Că utopia se poate transforma în distopie e altă discuție, la fel cum o descoperire științifică apreciată ca benefică omenirii poate fi chiar cheia distrugerii ei. Scrierile de acest fel, preocupate mai puțin de anticipația tehnologică și reverberațiile ei și mai mult de speculațiile despre societatea viitorului și interacțiunile umane, sunt numite social science fiction, în cadrul lor înscriindu-se, cu toate marile deosebiri dintre ele, romane care au făcut senzație la vremea lor, de la Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (1726), la Mașina timpului de H. G. Wells (1895), 1984 (1949) de George Orwell – aceasta, distopie a totalitarismului, prefigurând o realitate socială și politică sinistră – sau la înfricoșătorul Fahrenheit 451 (1953) de Ray Bradbury.

Sprijinindu-se pe evenimente și contexte sociale și politice desprinse din actualitatea ultimelor două decenii, A doua față, roman, însă, cu substrat filosofic, e mai mult și totodată mai puțin decât negrele anti-utopii la care m-am referit. Mai mult, pentru că autorul pune accent și pe elementele de roman psihologic pe care narațiunea sa le are; mai puțin, pentru că experimentul prin care trece personajul principal, Radu Cristea, nu ajunge să fie dezvoltat la nivel social. […]. A doua față se distinge nu numai prin substratul filosofic pe care este construit, mai ales prin permanenta raportare – neostentativă însă – la elemente de filosofie existențială, fără nicio intenție moralizatoare, ci și prin fina analiză psihologică făcută într-o narațiune fluentă, de o remarcabilă unitate stilistică.”– Costin Tuchilă, O anti-utopie cu substrat filosofic, prefață.