You are currently viewing Bran Stoker are concurență serioasă! Legenda lui Dracula, de la Târgoviște direct la Amazon

Bran Stoker are concurență serioasă! Legenda lui Dracula, de la Târgoviște direct la Amazon

Cartea lui Bran Stoker despre vampirul din Transilvania a fost scrisă la finalul secolului al XIX-lea. An după an a devenit una dintre cele mai cunoscute, vândute și apreciate cărți ale lumii și a făcut dintr-o legendă un bestseller. Nu cred că mai e un secret pentru nimeni faptul că celebrul personaj îl are la bază la domnitorul valah Vlad Țepeș. Pe scurt, legenda s-a născut în vremea în care Țepeș a ajuns din aliatul, prizonierul lui Matei Corvin. Domnitorul Țării Românești ar fi fost pus în temniță de conducătorul ungar și, bineînțeles, ținut în condiții inumane. Vorba s-a dus ușor-ușor, pornind de la paznicii temniței, că domnitorul valah consumă șobolani ca să nu moară de foame, dar înainte le consumă sângele pentru a-și potoli setea neavând nicio altă opțiune. De aici, din gură în gură, s-a propagat legenda domnitorului valah care își potolea setea cu sânge, lucru care n-a mirat prea multă lume având în vedere cruzimea pentru ca Vlad Țepeș era deja cunoscut.

Povestea autorului american a ajuns să-i aducă milioane, iar târgoviștenii n-au reușit să-i convingă pe oamenii din întreaga lume că locul lui Dracul a fost la Târgoviște, nu în castelul Bran din Transilvania. Ei bine, acum avem o șansă reală să demonstrăm lumii că cel mai cunoscut personaj negativ din toate timpurile s-a născut în Cetatea Târgoviștei. Și cine altcineva ne putea spăla și promova imaginea? Cel mai pasionat de istorie om al cetății, Vasile Lupașc, și-a tradus în engleză primul volum din „Răstignit între cruci” și l-a urcat pe cea mai mare platformă de vânzare din lume – Amazon. Oficial, din 16 iunie, oricine, din orice colț al lumii, poate cumpăra cartea de pe site-ul Amazon, o carte care spune povestea reală a domnitorului valah.

Și „războiul” e abia la început, căci Vasile Lupașc intenționează să-și traducă în engleză și să își promoveze toate cărțile în încercarea de a restabili demnitatea domnitorului muntean.



Distribuie: