You are currently viewing Lăzărița, un obicei al bulgarilor târgovișteni care aduce aminte de minunea învierii lui Lazăr

Lăzărița, un obicei al bulgarilor târgovișteni care aduce aminte de minunea învierii lui Lazăr

În tradiția creștină, sâmbăta dinainte Floriilor este Sâmbăta lui Lazăr. Se spune că Lazăr a fost înviat de către Mântuitor la patru zile după moartea sa. Aceasta a fost ultima și cea mai mare minune făcută de Iisus înainte de a-și începe patimile. Astfel a arătat Fiul puterea pe care Dumnezeu o are asupra vieții și a morții și a demonstrat oamenilor că în Judecata de Apoi, Tatăl îi poate întoarce pe toți la viață ca pe Lazăr.

În comunitatea bulgărească de la Târgoviște mai există o tradiție care încă se păstrează în Sâmbăta lui Lazăr. Fetele pornesc din casă în casă și le cântă gazdelor „Lăzărița” sau ”Lazărul” – un colind ce vestește învierea naturii așa cum a înviat și Lazăr. Cei ce nu vor să fie colindați nu vor avea parte de belșug în anul ce urmează. Fetele sunt răsplătite cu ouă, fructe și cozonac și după ce termină de colindat se adună la casa uneia și mănâncă mâncare tradițională.

„Primiți Lăzărițele?/ Într-o sâmbătă dimineață/ Lazăr a adormit și a visat/În pădure a plecat/Să culeagă salcie/să hrănească mielușeii/Lazăr, acolo când a ajuns/ În salcie s-a urcat/cu securea ca să taie./Când a dat cu securea/ Creanga s-a rupt/Lazăr a tras și a picat/ și capul și l-a spart” sunt versurile colindului, pe care astăzi nu toți participanții îl mai cântă. Obiceiul este pe cale să se piardă, iar supraviețuirea lui este strict legată de păstrarea acestuia în cadrul ansamblurilor etnografice ale bulgarilor dâmbovițeni.

Sâmbăta lui Lazăr este ziua care ne-ndeamnă la iertare și pocăință și ziua care amintește de puterea pe care Dumnezeu o are asupra vieții și asupra morții.

Sursă foto: Muzeul de Istorie Dâmbovița

Distribuie: