Am prieteni care colecționează bancnote din toată lumea, unii care colecționează șervețele, magneți de frigider, pietre și tot felul de alte obiecte. Eu, personal, colecționez povești și povestea de azi e despre faptul că m-am ales și cu un prieten care colecționează discuri de vinil.
Cristi Filipescu a început să strângă discuri de vinil și casete încă de când era mic. Apoi, când s-a mutat la Târgoviște și-a lăsat colecția în urmă și a luat-o de la capăt.
„N-o să mă opresc niciodată din cumpărat discuri.”
Iar oamenii care-l cunosc pe Cristi știu că vorbește serios. Drept dovadă, astăzi are peste 380 de bijuterii în colecția lui care nu stau doar pe raft, ci de care se bucură zi de zi și care sunt cea mai bună terapie pentru el.
Dincolo de muzica rock, pe care o și cântă, nu doar o ascultă, pe discurile lui se găsesc multe alte genuri muzicale și chiar și muzica clasică.
„Muzica a fost făcută să te exprime pe tine”, spune Cristi, iar el s-a înconjurat de muzică încă de mic. Fie că este pe drumuri alături de Trooper, fie că este pe scenă alături de Olympus Mons, trupa al cărei toboșar este, fie că e acasă, în puținul timp liber care-i mai rămâne, muzica e parte din viața lui. Acum, întrebarea e, cam câte discuri mai poate să cumpere Cristi?