You are currently viewing Domnul Constantin are 52 de ani și este voluntar în misiunea din Franța a pompierilor dâmbovițeni

Domnul Constantin are 52 de ani și este voluntar în misiunea din Franța a pompierilor dâmbovițeni

În momentul în care pompierilor dâmbovițeni li s-a spus că este nevoie de o echipă care să plece urgent în Franța pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație, nimeni nu a stat pe gânduri.

Nu s-a terminat bine de făcut anunțul când unul dintre pompieri face un pas în fața și spune:

– Eu merg

– Ești sigur? Ai 52 de ani…

– E cu limită de vârstă?

– Nu, dar mă gândeam că situația e foarte grea acolo.

– Când am dat eu un pas în spate? În jumătate de oră sunt gata! Merg până acasă să-mi fac bagajul.

 

Și așa a fost! S-a pregătit rapid și în câteva minute era gata de misiune. Domnul Constantin are 52 de ani și de 15 ani salvează vieți fără ezitare.

 

– Eu sunt gata, a spus el întorcându-se la unitate.

– Ai luat destule schimburi? Nu știu cât veți sta acolo.

– Știu eu, o să stăm până stingem incendiile, până îi scoatem pe oamenii ăia din necaz.

 

Domnul Constantin este un exemplu demn de urmat nu doar pentru pompieri, ci pentru noi toți. Nu s-a dat niciodată înapoi de la a ajuta, deși a pierdut de mult numărul vieților salvate.

 

 

SURSĂ: Ministerul Afacerilor Interne

 

 

 

Distribuie: