Ca jurnalist, am stat de vorbă cu mulți oameni de-a lungul timpului și-am spus multe povești, dar povestea de astăzi este una specială. Astăzi, 05 octombrie 2023, de Ziua Educației, voi scrie povestea profesorului care mi-a schimbat viața. Astăzi vorbim despre Lect. Univ. Dr. Pompiliu Alexandru, profesorul care, cu tact și speranță, mi-a îndrumat pașii spre cariera de jurnalist.
Mulți ar putea spune că Pompiliu Alexandru, fiul unui medic, a avut mai mult acces la educație și mai multă deschidere decât restul copiilor educați în perioada comunistă, dar curiozitatea lui și dorința de a experimenta n-au nicio legătură cu mediul din care provine. În realitate, influența mamei sale a fost alta. A crescut văzând-o aproape tot timpul citind și uneori „mă supăram că nu se joacă cu noi atât cât aș fi vrut eu.” Astăzi este doctor în filosofie, dar m-ați crede dacă v-aș spune că atunci când era mic voia să fie chimist? Influențat de unele persoane din anturaj și de poveștile citite, Pompiliu a devenit fascinat de biologie și de chimie, făcând tot soiul de experimente în propria curte. Așa a ajuns la profilul de Științe ale naturii al Colegiului Național Constantin Carabella.
În liceu a experimentat multe, inclusiv desenul și fotografia, dar atunci când trebuia să aleagă o facultate, singura care simțea că nu-l limitează a fost filosofia: „Am vrut să fac o facultate care să le cuprindă pe toate.” Astfel că, în 1994 ajunge în București la Facultatea de Filosofie. După licență și master, Pompiliu descoperă modul fascinant prin care filosofia se îmbină cu muzica și astfel apare prima lui lucrare de Doctorat.
În 2001 devine preparator al Universității Valahia din Târgoviște și-și păstrează această funcție pentru vreo 11 ani. în 2002 pleacă în Franța pentru a face un master care să-l ajute să termine doctoratul în filosofia muzicii de la București și, 10 ani mai târziu susține în Franța și cea de-a doua lucrare de Doctorat. În 2012 revine la Târgoviște și rămâne profesor al Universității atât în cadrul Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, cât și în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic. Mai mult, de-a lungul timpului, a predat și la licee, acesta fiind și unul dintre contextele în care eu l-am cunoscut.
Deși devine uneori copleșitor chiar și pentru el, este unul dintre puținii dascăli al cărui loc este categoric la catedră și asta nu doar pentru cunoștințele acumulate în atâția ani de studii universitare, ci pentru că, de fapt, el n-a încetat niciodată să caute, să afle, să învețe și să experimenteze. Atunci când un subiect îl intrigă se transformă într-un copil curios care scormone și se agită până ce descoperă ce-l interesează.
Pe Pompiliu îl găsiți în fiecare miercuri, în paginile Gazeta Dâmboviței și, deși nu scrie pentru oricine, texte lui au un farmec aparte. Poate combinația între confuzie, furie, dezamăgire și dorința permanentă de a băga bățul prin gard sunt cele care fac ca textele lui să necesite uneori recitirea.
Educația nu este doar despre programe, proiecte didactice și lecții scrise apăsat cu creta pe tablă. Nu m-am ferit niciodată să-mi arăt recunoștința față de oamenii care m-au educat și să afirm că am norocul de a lucra cu oameni care încă mă educă.
Claudia F. BADEA
