You are currently viewing Ovidiu Dumitrescu (Bumbicu) – meșterul popular care-i învață pe copii bucuria de a trăi prin artă

Ovidiu Dumitrescu (Bumbicu) – meșterul popular care-i învață pe copii bucuria de a trăi prin artă

 

Dacă am ridica mai des privirea din pământ atunci când mergem pe străzile Cetății, am observa la fiecare colț o clipă de istorie, ori o sclipire de artă. Astăzi vă îndemnăm să vă opriți o secundă din goană și să admirați împreună cu noi minunile ce-au ieșit din mâinile lui Bumbicu. Să lăsăm tehnologie de-o parte și să ne întoarcem la tot ce ne-a oferit universul mai frumos – la natură și tradiție.

Ovidiu Dumitrescu sau Bumbicu, așa cum îl știu copiii, este sculptor, meșter în lemn și lut, peisagist și „un tezaur viu”. La mai bine de 70 de ani, Bumbicu se află astăzi în Satul Poveștilor jucându-se cu cei mici și îndrumându-i spre arta pe care-o prețuiește atât de tare. Cu chipul blând și inima deschisă, cu nuci caramelizate și ursuleți de miere și cu răbdare și mult har, Bumbicu meșterește tot timpul la ceva și speră să le ofere și copiiilor bucuria pe care arta i-a oferit-o lui.

Născut la Târgoviște, Bumbicu a crescut ajutându-și mama la treburile migăloase de croitorie și desenând schițe pentru rochiile doamnelor din Cetate. S-a bucurat de cursurile de artă pe care le putea face la Carabela, apoi, la 14 ani, a plecat în București la liceul de artă. A făcut și 4 ani de sculptură, dar n-a vrut să termine și specializarea asta. A trăit tinerețea boemă a unui artist, a făcut artă din orice i-a ieșit în cale și fără să-și propună vreun țel și-a pus semnătura peste tot prin Cetate.

În Curtea Domnească, cele 33 de sculpturi ale domnitorilor îi aparțin, iar toate plăcuțele de pe casele memoriale din Târgoviște au prins formă în mâinile lui iscusite. Are și-o sculptură de suflet, dar vă vom spune povestea ei în numărul următor. Monumentul din Vulcana Pandele îi poartă semnătura, iar ultima sa creație este o adevărată revelație. Bumbicu a făcut, din lut și ciment, „Scorbura cu minuni” – o sculptură care prezintă, cu o fidelitate ieșită din comun, bucata unui trunchi de copac în care se află o scorbură. Iar dacă sunteți pasionați de obiectele artizanale tradiționale, sigur aveți acasă ceva făcut de mâinile lui Bumbicu.

Astăzi Bumbicu se bucură de soare, meșterește la vreo bucată de lemn sau lut și așteaptă să-i provoace pe copii la joaca de-a arta. Modest, cu o candoare specifică artistului cu har și cu multe povești, Bumbicu vă așteaptă în Satul Poveștilor să vă bucurați de munca lui.

 

Distribuie: